Limba noastră (de Alexei Mateevici)

Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un șirag de piatră rară
Pe moșie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec, 
Doina dorurilor noastre, 
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.


Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mișcă vara;
În rostirea ei batrânii
Cu sudori sfințit-au țara.
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veșnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeșnici.
Nu veți plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Și-ți vedea, cât îi de darnic
Graiul țării noastre dragă.


Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Și citindu-le 'nșirate, -
Te-nfiori adânc și tremuri.
Limba noastră îi aleasă
Să ridice slavă-n ceruri,
Să ne spuie-n hram și-acasă
Veșnicele adevăruri.
Limba noastră-i limbă sfântă,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng și care o cântă
Pe la vatra lor țăranii.


Înviați-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Ștergeți slinul, mucegaiul
Al uitării 'n care geme.
Strângeți piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde -
Și-ți avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
Răasari-va o comoară
În adâncuri înfundată,
Un șirag de piatră rară
Pe moșie revărsată. 


   ... cuvinte alese pentru toți adevărații români, de pretutindeni! Vă iubesc!

Dracula's land?

   Who said that?
   Poate te aștepți să scriu în continuare în limba cu care te-ai obișnuit atât de mult, dar nu o voi face. Dacă eu am învățat limba aceasta universală (pe Terra), atunci cei interesați să învețe și ei limba lui Mateevici, o adevărată „comoară”!
   Ai deschis o pagină pe Google căutând un loc interesant pentru vacanța pe care ai vrea să o petreci undeva departe de casă. Printre alte destinații ciudate a apărut și Dracula's land. Promotorii spun că e un loc de groază, unde localnicii se plimbă ziua-n amiaza mare cu ciocanul și tărușul în mână, prin cimitire, vânând la nesfârșit fantome ale secolelor sângeroase ce-au trecut peste noi. Noaptea, fantomele se răzbună, se trezesc din grotele și castelele lor reci, luând formă de vampiri însetați după sânge de fecioare și ființe nevinovate. Mereu și mereu, la nesfârșit, ca și când un blestem fără sfârșit apasă umerii poporului de la poalele Carpaților!
   Nu vă lăsați înșelați! În România e posibil să găsiți ființe vampirice într-un singur loc, locul de cinste, de conducere. De acolo se suge viața bietului meu popor... și nu vreau să vorbesc prea mult despre acești vampiri! Dar aș vrea ca poporul meu să se trezească! Aș vrea să îi dăm lui Vlad acea valoare pe care o are în cursul istoriei românilor, de luptător și apărător al patriei, al valorilor morale, al poporului, al dreptății, al închinării în fața Lui Dumnezeu! De n-ar fi fost el și alții la fel ca el, Europa ar fi fost nu o Uniune liberă și democrată, ci un biet pașalâc stors de aur, de copii și de femeile cele mai frumoase, spre bunăstarea fiilor Răsăritului! Dar nu a fost așa! Scoateți-i țărușul din inimă lui Vlad Țepeș și lăsați-l să se odihnească pe paginile istoriei, unde îi este locul! Coborâți-l pe Ștefan din calendare și acordați-i cinstea și locul cuvenit în analele istoriei! Iubiți români, nu vă mai furați căciula! Nimeni nu va aprecia vreodată pe urmașii oamenilor setoși de sânge, pentru că umanitatea spune că suntem fiii și fiicele străbunilor noștri! Ori ei au fost oameni de cinste! Veritabili patrioți! Deșteaptă-te române! Doamne ajută-ne!

8 Martie cu Eva (și Adam)

 
   Aș vrea să vă îmbrățișez pe toate, flori dragi și curate! Dumnezeu v-a așezat în grădina vieții mele, v-a udat și va făcut să creșteți splendid! Eu stau mut de uimire și privesc bunătatea Domnului revărsată în viața mea prin așa de multe ființe de iubit: soție, mamă, multe surori...
   Boboci mici, ascunși timid sub verdele crud sau flori splendide cu petalele zâmbind spre soare, indiferent de amprenta anilor lăsată pe frunțile voastre, eu vă privesc frumusețea dumnezeiască și mă întreb ce-ar fi fost lumea oare fără voi? Probabil Adam era tot singur în grădină oftând, privind pomul fără ca măcar să-i treacă prin cap ceva atât de imposibil: să guste?... să nu guste? Oh, Eva! Ne-ai deschis ochii spre moartea trupului, dar sufletele noastre se vor întâlni în Împărăția Lui Dumnezeu și vom râde împreună de amintirile de pe Terra!
   Vă iubesc din toată inima mea, scumpe femei! Mulțumesc Lui Dumnezeu că v-a adus în viața mea! Azi mă simt ca Adam când a zărit-o prima oară pe Eva lângă dânsul, în Eden! Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Trandafiri sau diamante?

   „Mai curând, prefer să am trandafiri pe masă, decât diamante la gât.” (Emma Goldman)

   Trandafirii au viață, respiră. Diamantele sunt reci, moarte. Trandafirii au culoare, sunt moi și sensibili, abia suportă atingerea delicată a unei albine sau gâzulițe. Diamantele sunt dure, zdrobesc orice materie, o sfărâmă... doar strălucesc, dar au nevoie de soare ca să-și arate strălucirea. Fără lumină, strălucirea le este înlocuită de muchii tăioase, de gheață, moarte. Trandafirii râd în soare, sunt copleșiți, se îndrăgostesc și îi zâmbesc.
   Trandafirii te privesc delicat, timizi și rușinoși din mijlocul grădinii, din glastra de la fereastră sau din vaza de pe masă. Le este frică de noi, pentru că suntem capabili să le rupem frumusețea și să-i trimitem ca mesageri ai unei inimi îndrăgostite, în buchete roșii, colorate astfel de lacrimile lor sângerii... de aceea Dumnezeu le-a dat spinii, o minimă protecție în fața dorințelor posesive și avide după frumusețea lor, dorințe nemăsurate ale oamenilor.
   Diamantele stau dominant pe un gât alb al unei femei ce-și cântărește valoarea cu greutatea sa în aur. Femeia nu le poate privi direct la gâtul său, ci doar în oglindă. Arată luxul, ignoranța față de săracii lumii, față de flămânzi și nenorociți. Sunt semnul sigur al mândriei.
   Trandafirii stau delicat în părul oricărei fetițe nevinovate de pe fața pământului, făcând să joace pe chipul angelic frumusețea edenică pierdută de noi toți odată cu trecerea vremii... căci îmbătrânim, ne ștergem și inevitabil murim. Toți! Diamantele împodobesc doar regii și reginele, bogații și pe cei din topurile pământene. Oh, de le-ați putea lua cu voi în viața veșnică, măcar ele să vă strălucească în fața tronului alb al Bunului și Dreptului Judecător! Dar nu puteți... vor rămâne aici, trecând pe un alt gât alb de domnișoară cu sânge nobil, pe un alt deget de milionară sud-americană...

Du-mă pe Stânca

Veghe-n noapte, noapte nedormită,

Când somnul duios lumea o alintă,

Sub luna clară, albă, ca de lapte,

Gândurile toate le-aștern în șoapte:

Mă gândesc, Isuse, cu dor și fior

Șoaptele-mi se-adună, unite-n cor...

Cor amar de plângeri, dor și suferinți,

Șir de lacrimi multe, aprinse, fierbinți.

Vreau să fiu pe stâncă-adăpostul tare,

Stânca neurnită, rămasă-n picioare,

Stânca cea de veacuri neînlocuită,

Stânca-Domnul tare, Stânca nebiruită!

De-aș fi porumbel în zbor să pornesc

Mai sus de cerul nopții, ager să plutesc,

Aș pune piciorușul pe stânca cea dorită

Strângându-mi aripioara, o! pasăre iubită!

Aș sta cu bucurie mereu numai cu Tine

Să Te privesc mirat, să vezi și Tu în mine

Dragostea cu jar ce-o port în pieptul meu

Isus Mântuitorul, al meu Dumnezeu!

Ce aripi minunate dorește rugăciunea,

Ce aripi cresc în suflet, odată cu pasiunea!

Spre Domnul le întind, gata ca să zbor

Spre slăvile senine, spre-al meu Mântuitor...

Dar vai! Picioru-mi este strâns de o cătușă!

De amăgiri deșarte, plăceri demult cenușă

Trăite și uitate mereu într-o secundă

Ce lasă-n urmă rană, lacrimă curgândă...

Rămân aceste versuri să plângă-n urma mea

Căci iată că din mână îmi cade lira grea;

S-a dus avântu-acela, elan de bucurie

Și zborul meu e stins în noapte... reverie.

Ia-mă iară sus pe Stâncă,o! Isus, Mântuitor!

Să nu treac-această clipă, lacrimile ce mă dor;

Cufundat în reverie și-n păcat nu voi să mor

Ca să ard o veșnicie în uriașul, vechi cuptor!

Un loc în viața mea...

   ...îți fac loc în viața mea pentru că meriți, pentru că te-am primit din mâna Bunului Dumnezeu și respect decizia Lui de a ne lăsa să fim împreună. E un lucru minunat și bucuria mea este enormă! Aș fi foarte ipocrit dacă nu aș recunoaște ce frică îmi este, sunt chiar panicat... dar mă bucur, sunt chiar fericit! Fii binecuvântat! Într-o zi cred că vei citi aceste cuvinte. Ele nu au însemnătate pentru nimeni altcineva, decât pentru tine. Ești singura ființă care le poate înțelege... și vreau să știi: azi m-am bucurat foarte mult să realizez cât ești de important pentru mine! Mă bucur că vom fi împreună! Sunt fericit! Dumnezeu să te binecuvânteze! Da, despre tine este vorba!

Pentru un prieten dezorientat

   Scumpul meu prieten,


   Știu că te afli într-o mare căutare. Știu că te-a dezamăgit viața cu toate suișurile și coborâșurile ei, cu toate momentele bune și cu toate dezamăgirile sale, cu victoriile ei dar și cu neplăcutul revers al medaliei. Ce lucru imprevizibil, viața omului! Adică atunci când totul e așezat, când cursul său pare că va fi unul lin, sigur, progresiv, atunci trebuie să apară și momentul neplăcut, neașteptat, nedorit, al unei căderi dureroase. Ce sentiment neplăcut, să te ridici cu genunchii zdreliți, după o cădere imprevizibilă, să privești trist și dezamăgit rănile rămase, întrebându-te simplu și firesc: „Off, Doamne!... unde am greșit?”
   Știu că ai încercat să fii mai bun, să nu-i mai dezamăgești pe cei apropiați. Știu că ai făcut mereu noi promisiuni, uneori chiar jurăminte solemne, în nopți reci, când erai gata să scoți inima din pieptul tău și să o dai ființei pe care ai crezut că o iubești enorm, pentru care se merită orice sacrificiu. Apoi, chiar a doua zi, jurământul tău s-a pierdut în uitare sau în orice altceva... nici tu nu știi în ce! Erai drogat? Erai doar beat? Erai doar neatent? Îmi dau seama că nici tu nu știi cum s-a întâmplat, dar un lucru e sigur: ai dezamăgit!... din nou... și iar... și iar... vechea poveste! Tu înțelegi toate lucrurile și ți se pare absolut normal să fii înțeles, să fii iertat. Da, e adevărat, ai înșelat, ai trădat, dar parcă nu erai tu și acum regreți. Ce nu pot oare înțelege oamenii aceștia? Că am greșit, dar regretăm și ar fi absolut normal ca totul să revină la normal? De ce nu se poate?
   Prietenul meu, un sfat: uită totul! La oameni mereu va fi așa: azi buni, mâine răi, acum zâmbim, peste un minut suntem în stare să ne înfigem unghiile în orice bucată de piele a celui care nu e de aceeași părere; sărbătorim împreună doar pentru a ne blestema ziua în care am ridicat paharul în aceeași încăpere, regretăm, plângem, iubim, ne căim, jignim, fugim, urcăm, plonjăm, zburăm, totul într-o dezorientantă căutare, perpetuă... te-ai întrebat vreodată ce cauți de fapt?
   Am citit în Biblie că Dumnezeu a pus în om gândul veșniciei. Este acolo, în fiecare dintre noi și oricât am încerca să-l facem să dispară, tot revine, cu încăpățânare parcă! Oare Dumnezeu ne dorește cu încăpățânare, chinuindu-se să cuprindă, să controleze, inimile și viețile noastre? Ei bine, NU! Nu cu încăpățânare! Cu gelozie! Așa spune Biblia, că El, Tata, ne dorește cu gelozie! Să fim serioși! Care tată din lumea noastră nu ar fi gelos văzându-și pruncul căutând compania oricui, dar nu a părintelui său, făcând toate lucrurile din lumea aceasta, dar nimic de care tatăl să fie mulțumit? Ai pus vreodată problema în felul acesta? Poate nu... poate da... 
   Am un singur sfat pentru tine și ți-l dăruiesc așa cum mi l-aș dărui mie însumi, pentru că te iubesc așa cum mă iubesc pe mine însumi: dacă ai auzit vocea blândă a Duhului Tatălui tău vino azi la El! Te iubește! A investit mult în tine. Știi că a renunțat la tot ce avea mai scump alături de El, în cerul Său?... la Unicul Său Fiu?... doar de dragul tău! Fiul Lui Dumnezeu a murit pe cruce, la Golgota, pentru că eu și tu eram și suntem, poate mereu vom fi păcătoși, fără scăpare. Pe Fiul Său El L-a făcut scăparea noastră. Moartea nu ne va mai ține, pentru că suntem răscumpărați cu cel mai scump Sânge: al Fiului Lui Dumnezeu, Isus. Dacă auzi o chemare în inima ta, e El. Nu-L refuza, nu-L amâna! Vino azi la El, vei găsi pace și liniște pentru această viață, dar vei găsi și o nouă identitate, o nouă cetățenie... cerească! Doamne ajută! Doamne dă putere, în Numele Lui Isus! Amin!