Noi suntem ai Domnului

           „Căci nimeni dintre noi nu trăieşte pentru el însuşi şi nimeni dintre noi nu moare pentru el însuşi: dacă trăim, pentru Domnul trăim, iar dacă murim, pentru Domnul murim. Astfel, fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Domnului.” Romani 14:7-8

            Se repetă, cu obstinație parcă, dar aceste câteva cuvinte exprimă esența trăirii și a dedicării omului pentru Dumnezeu: traiul nostru, chiar sfârșitul pământesc, sunt așezate sub marele semn al Celui care a pus suflarea de viață în plăpândele noastre ființe. Ce poate fi mai egoist, mai murdar, decât să nu ai Dumnezeu, să decizi că TU nu Îi aparții Celui care ți-a dăruit chiar existența? Dacă omenirea ar înțelege că nu am fost sădiți pe Pământ, atât ca rasă, dar și ca individ, doar pentru a trăi fiecare pentru sine, cred că ar fi ca și rezolvată problema copiilor care mor de foame în Africa, Asia (sau oriunde în lume), a bătrânilor care își dau sfârșitul singuri și neștiuți, a milioanelor de emigranți rupți de casa, familia și cultura lor, exploatați pe așa-zisele Tărâmuri ale Făgăduinței… lista ciumelor umanității moderne ar putea continua, dar ai înțeles ideea, iubit cititor. De fapt, dacă am înțelege că nu suntem chemați să trăim fiecare pentru sine, că undeva, la începuturi, ne tragem din același izvor, marea criză a lumii noastre s-ar stinge. Dar omul nu gândește așa! Am citit într-o Carte despre un om, un agricultor, care a obținut într-un an o recoltă uriașă. Reușita sa a fost atât de mare, încât nu mai avea nici loc în hambarele arhipline, iar tractoarele continuau să vină din câmp cu remorcile încărcate. Știți la ce s-a gândit? Nu, nu la săraci, nu la defavorizații societății, nici la orfani. „La muncă!”, striga el. S-a gândit să dărâme vechile hambare și să construiască altele mai încăpătoare. Când toată treaba a fost gata, se pregătea de odihnă, profitând de agoniseala sa. Însă surpriză! S-a înfățișat Dumnezeu, cerându-i singurul lucru la care omul nostru nu se gândise niciodată: sufletul său! Pentru că „noi suntem ai Domnului”, așa ne învață Cartea Sfântă.

            Omenirea își trăiește viața diferit. Unii sunt dedicați studiului, alții cercetării, unii descoperă un vaccin miraculos, alții sunt premiați pentru ideile pacifiste. Unii sunt vedete, alții strâng în brațe un lepros muribund. Unii locuiesc în palate luxoase, alții în colibe de nuiele. Unii sunt patrioți, alții își iubesc rasa, unii își irosesc anii prin temnițe. Unii sunt religioși, alții atei, unii credincioși. Întrebarea se pune altfel: NOI pentru cine trăim, pentru cine murim? Apostolul spunea:„noi suntem ai Domnului”. Pentru că aceste cuvinte nu sunt cu, pentru și despre egoiști, îmi doresc cu pasiune un singur lucru: să ne întâlnim acolo unde nu va mai fi Pământ. Să ne amintim că am trăit pentru El, că am murit pentru El, să ne bucurăm că „noi suntem ai Domnului”. Doamne ajută-ne!

Mulțumirea

       
        Cat poate fi de greu sa spui „multumesc”? „Aa, e simplu!”, vei raspunde drag cititor. Daca luam Sfanta Scriptura ca referinta (si ajuta-ne Doamne sa ne bazam in primul rand pe Biblie!!!), observam ca nu e chiar asa de usor, ba ca doar un singur lepros din zece a realizat ca boala i-a disparut de pe piele si a dat fuga sa-I multumeasca Binefacatorului sau. Ce interesant! Era doar un strain, un nimeni, unul fara nume pe Planeta Albastra, dar unul care a realizat ca locul unde se poate inchina si unde-si poate aduce recunostinta e doar la picioarele Regelui Isus, Domnul vietii… pentru ca el si-a scris astfel numele in Imparatia Cerurilor! Cu adevarat bine spune vorba din popor: Recunostinta este floare rara! Cica ea nu creste ca o buruiana, pe campuri si prin luncile verzi, ci trebuie cultivata, cu migala, cu truda, udata si plivita ca sa ajunga o splendoare ce poate incununa caracterul omului. Mai crezi ca este simplu?

         Imi aduc aminte ca in copilarie, tata trebuia sa-mi puna o intrebare dupa fiecare mic dejun, pranz sau cina: „N-ai uitat nimic, pruncule?” Aa, da, „saru` mana pentru masa, mama!” Dar venea dupa ce inghiteam intai in sec. De ce oare?Asa e firea noastra, asa ne nastem, crezand ca totul ni se cuvine, ca totul trebuie sa ne fie oferit, noi doar sa profitam ca existam. Dar prin antrenament, prin perseverenta, putem ajunge sa-i multumim celui care ne-a facut bine.

         Daca citind aceste cateva randuri te-ai hotarat sa te transformi intr-un om multumitor, te felicit! Iti pot oferi si un sfat, o idee de baza: incepe sa fii multumitor inca de cand ai deschis ochii prima data, in zorii zilei: Doamne, multumesc, inca mai sunt in viata! Vorba psalmistului, inca te mai pot lauda! Daca ochii tai vad, spune-I multumesc Tatalui! E minunat sa-ti vezi sotia, copiii, pe cei dragi langa tine! Multumesc! Ce bine ca pot respira! Multumesc, Doamne, e oxigenul Tau, apa Ta o beau, painea cea de toate zilele vine de la Tine! Multumirea e pentru lucrurile mari, dar ca sa poti multumi pentru lucruri mari, trebuie sa multumesti mai intai pentru cele mici. Ca sa poti multumi pentru lucrurile nevazute, trebuie sa multumesti pentru ceea ce vezi! Doamne, iti multumesc pentru mantuire! Aceasta ar trebui sa fie cununa multumirii! Te-am provocat? Eu sper ca da! Sarbatoarea (sau Thanksgiving Day-ul) Multumirii ar trebui celebrat in fiecare zi pe Pamant, individual, de mine, de tine, de noi toti. Apoi, seara, asezand capul pe perna sa poti spune: „Multumesc pentru inca o zi, Tata! Noapte buna!” Fii binecuvantat, prietene!

DANIEL LIVIU

   Mulțumesc bunului meu Dumnezeu care tocmai s-a îndurat și a ascultat rugăciunile mele, ale soției și ale tuturor sfinților care s-au rugat pentru venirea ta în lumea noastră! Bine ai venit, scumpul meu Daniel Liviu! Te iubesc pe tine și pe Cristina cu o dragoste dincolo de lumea noastră, care ne va ține legați împreună pentru veșnicie!
   Mulțumesc soției mele, Cristina, care a jertfit totul pentru băiețelul nostru! Dumnezeu să te binecuvânteze și să-ți redea puterea și bucuria de a trăi!
   Mulțumesc încă o dată, Doamne, pentru acest omuleț! La 4130 grame și câteva minute de viață extrauterină încă nu o știe, dar cred că nu va face umbră pământului degeaba, pentru că Ți-L închin încă de acum! Este al Tău, noi doar ne vom îngriji de el pentru perioada vremelniciei pe acest pământ! Dă-ne Doamne putere și înțelepciune! Fii binecuvântat, Dumnezeule Atotputernic!

Când schimbi prefixul...

  
     Când schimbi prefixul la șirul numărătorii anilor, ceva te sperie prima dată. Cel puțin pe mine m-a speriat acum un deceniu! Dacă până atunci așteptam trecerea anilor ca pe ceva miraculos, magic, ceva care să mă transforme în bărbatul care încă nu eram, după ce ziua mult dorită a sosit parcă a căzut cerul pe mine! M-am simțit pentru prima dată în viața mea bătrân! Iar acest sentiment m-a cutremurat multă vreme!
     Azi cred că lucrurile sunt diferite. Am mai lăsat un deceniu în urmă, dar a fost cel mai bun deceniu din viața mea! L-am cunoscut pe Dumnezeu! Totul s-a schimbat de atunci! Am învățat și eu un lucru foarte important: zilele omului sunt numărate, chiar de către om! Problema e cum numărăm? Biblia ne învață să ne rugăm și să-I cerem Domnului înțelepciunea de a ne număra anii bine... că rău știe oricum să-i numere oricine. Important este să aspirăm să numărăm bine! Nu vă spun unde scrie, citiți Biblia, veți găsi cu siguranță!
      Ne-auzim comentând deceniul viitor! Dacă ne mai lasă Tata pe Terra până atunci...

Limba noastră (de Alexei Mateevici)

Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un șirag de piatră rară
Pe moșie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec, 
Doina dorurilor noastre, 
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.


Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mișcă vara;
În rostirea ei batrânii
Cu sudori sfințit-au țara.
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veșnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeșnici.
Nu veți plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Și-ți vedea, cât îi de darnic
Graiul țării noastre dragă.


Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Și citindu-le 'nșirate, -
Te-nfiori adânc și tremuri.
Limba noastră îi aleasă
Să ridice slavă-n ceruri,
Să ne spuie-n hram și-acasă
Veșnicele adevăruri.
Limba noastră-i limbă sfântă,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng și care o cântă
Pe la vatra lor țăranii.


Înviați-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Ștergeți slinul, mucegaiul
Al uitării 'n care geme.
Strângeți piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde -
Și-ți avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
Răasari-va o comoară
În adâncuri înfundată,
Un șirag de piatră rară
Pe moșie revărsată. 


   ... cuvinte alese pentru toți adevărații români, de pretutindeni! Vă iubesc!

Dracula's land?

   Who said that?
   Poate te aștepți să scriu în continuare în limba cu care te-ai obișnuit atât de mult, dar nu o voi face. Dacă eu am învățat limba aceasta universală (pe Terra), atunci cei interesați să învețe și ei limba lui Mateevici, o adevărată „comoară”!
   Ai deschis o pagină pe Google căutând un loc interesant pentru vacanța pe care ai vrea să o petreci undeva departe de casă. Printre alte destinații ciudate a apărut și Dracula's land. Promotorii spun că e un loc de groază, unde localnicii se plimbă ziua-n amiaza mare cu ciocanul și tărușul în mână, prin cimitire, vânând la nesfârșit fantome ale secolelor sângeroase ce-au trecut peste noi. Noaptea, fantomele se răzbună, se trezesc din grotele și castelele lor reci, luând formă de vampiri însetați după sânge de fecioare și ființe nevinovate. Mereu și mereu, la nesfârșit, ca și când un blestem fără sfârșit apasă umerii poporului de la poalele Carpaților!
   Nu vă lăsați înșelați! În România e posibil să găsiți ființe vampirice într-un singur loc, locul de cinste, de conducere. De acolo se suge viața bietului meu popor... și nu vreau să vorbesc prea mult despre acești vampiri! Dar aș vrea ca poporul meu să se trezească! Aș vrea să îi dăm lui Vlad acea valoare pe care o are în cursul istoriei românilor, de luptător și apărător al patriei, al valorilor morale, al poporului, al dreptății, al închinării în fața Lui Dumnezeu! De n-ar fi fost el și alții la fel ca el, Europa ar fi fost nu o Uniune liberă și democrată, ci un biet pașalâc stors de aur, de copii și de femeile cele mai frumoase, spre bunăstarea fiilor Răsăritului! Dar nu a fost așa! Scoateți-i țărușul din inimă lui Vlad Țepeș și lăsați-l să se odihnească pe paginile istoriei, unde îi este locul! Coborâți-l pe Ștefan din calendare și acordați-i cinstea și locul cuvenit în analele istoriei! Iubiți români, nu vă mai furați căciula! Nimeni nu va aprecia vreodată pe urmașii oamenilor setoși de sânge, pentru că umanitatea spune că suntem fiii și fiicele străbunilor noștri! Ori ei au fost oameni de cinste! Veritabili patrioți! Deșteaptă-te române! Doamne ajută-ne!

8 Martie cu Eva (și Adam)

 
   Aș vrea să vă îmbrățișez pe toate, flori dragi și curate! Dumnezeu v-a așezat în grădina vieții mele, v-a udat și va făcut să creșteți splendid! Eu stau mut de uimire și privesc bunătatea Domnului revărsată în viața mea prin așa de multe ființe de iubit: soție, mamă, multe surori...
   Boboci mici, ascunși timid sub verdele crud sau flori splendide cu petalele zâmbind spre soare, indiferent de amprenta anilor lăsată pe frunțile voastre, eu vă privesc frumusețea dumnezeiască și mă întreb ce-ar fi fost lumea oare fără voi? Probabil Adam era tot singur în grădină oftând, privind pomul fără ca măcar să-i treacă prin cap ceva atât de imposibil: să guste?... să nu guste? Oh, Eva! Ne-ai deschis ochii spre moartea trupului, dar sufletele noastre se vor întâlni în Împărăția Lui Dumnezeu și vom râde împreună de amintirile de pe Terra!
   Vă iubesc din toată inima mea, scumpe femei! Mulțumesc Lui Dumnezeu că v-a adus în viața mea! Azi mă simt ca Adam când a zărit-o prima oară pe Eva lângă dânsul, în Eden! Dumnezeu să vă binecuvânteze!