Noi suntem ai Domnului

           „Căci nimeni dintre noi nu trăieşte pentru el însuşi şi nimeni dintre noi nu moare pentru el însuşi: dacă trăim, pentru Domnul trăim, iar dacă murim, pentru Domnul murim. Astfel, fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Domnului.” Romani 14:7-8

            Se repetă, cu obstinație parcă, dar aceste câteva cuvinte exprimă esența trăirii și a dedicării omului pentru Dumnezeu: traiul nostru, chiar sfârșitul pământesc, sunt așezate sub marele semn al Celui care a pus suflarea de viață în plăpândele noastre ființe. Ce poate fi mai egoist, mai murdar, decât să nu ai Dumnezeu, să decizi că TU nu Îi aparții Celui care ți-a dăruit chiar existența? Dacă omenirea ar înțelege că nu am fost sădiți pe Pământ, atât ca rasă, dar și ca individ, doar pentru a trăi fiecare pentru sine, cred că ar fi ca și rezolvată problema copiilor care mor de foame în Africa, Asia (sau oriunde în lume), a bătrânilor care își dau sfârșitul singuri și neștiuți, a milioanelor de emigranți rupți de casa, familia și cultura lor, exploatați pe așa-zisele Tărâmuri ale Făgăduinței… lista ciumelor umanității moderne ar putea continua, dar ai înțeles ideea, iubit cititor. De fapt, dacă am înțelege că nu suntem chemați să trăim fiecare pentru sine, că undeva, la începuturi, ne tragem din același izvor, marea criză a lumii noastre s-ar stinge. Dar omul nu gândește așa! Am citit într-o Carte despre un om, un agricultor, care a obținut într-un an o recoltă uriașă. Reușita sa a fost atât de mare, încât nu mai avea nici loc în hambarele arhipline, iar tractoarele continuau să vină din câmp cu remorcile încărcate. Știți la ce s-a gândit? Nu, nu la săraci, nu la defavorizații societății, nici la orfani. „La muncă!”, striga el. S-a gândit să dărâme vechile hambare și să construiască altele mai încăpătoare. Când toată treaba a fost gata, se pregătea de odihnă, profitând de agoniseala sa. Însă surpriză! S-a înfățișat Dumnezeu, cerându-i singurul lucru la care omul nostru nu se gândise niciodată: sufletul său! Pentru că „noi suntem ai Domnului”, așa ne învață Cartea Sfântă.

            Omenirea își trăiește viața diferit. Unii sunt dedicați studiului, alții cercetării, unii descoperă un vaccin miraculos, alții sunt premiați pentru ideile pacifiste. Unii sunt vedete, alții strâng în brațe un lepros muribund. Unii locuiesc în palate luxoase, alții în colibe de nuiele. Unii sunt patrioți, alții își iubesc rasa, unii își irosesc anii prin temnițe. Unii sunt religioși, alții atei, unii credincioși. Întrebarea se pune altfel: NOI pentru cine trăim, pentru cine murim? Apostolul spunea:„noi suntem ai Domnului”. Pentru că aceste cuvinte nu sunt cu, pentru și despre egoiști, îmi doresc cu pasiune un singur lucru: să ne întâlnim acolo unde nu va mai fi Pământ. Să ne amintim că am trăit pentru El, că am murit pentru El, să ne bucurăm că „noi suntem ai Domnului”. Doamne ajută-ne!