luni, 14 martie 2011

Când schimbi prefixul...

  
     Când schimbi prefixul la șirul numărătorii anilor, ceva te sperie prima dată. Cel puțin pe mine m-a speriat acum un deceniu! Dacă până atunci așteptam trecerea anilor ca pe ceva miraculos, magic, ceva care să mă transforme în bărbatul care încă nu eram, după ce ziua mult dorită a sosit parcă a căzut cerul pe mine! M-am simțit pentru prima dată în viața mea bătrân! Iar acest sentiment m-a cutremurat multă vreme!
     Azi cred că lucrurile sunt diferite. Am mai lăsat un deceniu în urmă, dar a fost cel mai bun deceniu din viața mea! L-am cunoscut pe Dumnezeu! Totul s-a schimbat de atunci! Am învățat și eu un lucru foarte important: zilele omului sunt numărate, chiar de către om! Problema e cum numărăm? Biblia ne învață să ne rugăm și să-I cerem Domnului înțelepciunea de a ne număra anii bine... că rău știe oricum să-i numere oricine. Important este să aspirăm să numărăm bine! Nu vă spun unde scrie, citiți Biblia, veți găsi cu siguranță!
      Ne-auzim comentând deceniul viitor! Dacă ne mai lasă Tata pe Terra până atunci...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu